Noi să fim sănătoşi

Hello?

Anybody there?

We have lag in real life. It’s called inertia.

Am primit de la cocalarul ăla de Oliver de la Nu-i panică! o leapşa.

Pentru mine viaţa la plăcere e când mă râd de alţii. Mai ales când sunt şi ei de faţă şi nu-şi dau seama.

Nu am cui să dau mai departe.

Îţi fac vreo 5 producători o melodie ca asta şi tu-i faci videoclip secsi, looool:

Iată ca am revenit in lumea tumultoasă a blogurilor.

Dupa cum puteţi observa, am domeniu, hehehehehe, tema nu cred că o schimb, iar posturi tot la fel de rare or să fie.

Dar, o veste nouă, anul ăstă am intrat în focuri! Dar fără foc nu iese fum, looooooooool.

A, si am auzit că or sa revină în curand şi băeţii de la Nu-i panică! deci ţineţi-o aproape, loooooooool!

(One day before I was conceived)

God: Next!

Viorel: Hi!

G: Hello there, son! So what are your choices of virtues?

V: I’ll be fine with anything that will enable me to have a nice life.

G: Well, we’re all out of looks, social skills and charm. But we do have a nice packet of wits, social anxiety, awkwardness and creativity!

V: Oh, uh, ok, if you say it will make me happy…

G: That’s the spirit! Of course, the creativity will come from your bipolar disorder so I’ll also throw in some low self-esteem and a nice ability that will allow you to browse Wikipedia for days. But don’t worry, it will all pay off in the end!

V: Thank you, I guess.

Ieri.
Şi soarele avea deja ochelari de soare.
Ray Ban.

Soarelui să-i punem ochelari de soare, lol.

Am acum nişte sentimente foarte ciudate. De bine, oricum. După cum zicea şi un mare scriitor, poate chiar Oliver, “unele sentimente sunt mai bine lăsate nedefinite, lol, plm, gen” am încheiat citatul.

Tocmai am revăzut Shawshank Redemption.

Nu ştiu cum e la voi, voi sunteţi din ăia,care “nu vă trăiţi viaţa in filme”, insă pentru mine unele filme sunt speciale.

În sensul că mă lasă cu sentimentul ăla special de mai sus şi mă face să-mi doresc ca şi viaţa mea anostă să se transforme într-o poveste din asta de peste 6 puncte pe imbd*. Desigur, certitudinea că sunt 99% şanse** ca tu să duci o viaţa cât se poate de nedemnă nici măcar pentru un film de categoria B te întristează peste măsură, but hey, cum ziceau şi Opus, live is life.

Revenind cât de cât la subiect, din categoria asta fac parte, cel puţin la mine, filme ca Shawshank Redemption, Great Expectations(o să-i scriu un review la astă, că merită), Forrest Gump, The Terminal( I know, right?), Harrison Bergeron şi, mai puţin totuşi, SLC Punk. Sunt sigur că mai sunt câteva, but this will have to do for now.

Bun, deci ca sfat, mai lasaţi lumea reala cu toate benficiile ei atât de lăudate un pic şi puneţi mână şi vedeţi un film frumos***. Şi citiţi o carte. Merită mai mult decât să ascultaţi ultimul album de la Paraziţii, We Are Scientists, The Killers, Behemoth sau Salam Florin( Autoconcurenţa vol. 2, se ştie!) sau ce mai faceţi voi în timpul liber. În afară de secs. Despre care am auzit numai de bine. Chiar şi de la străini. Mai ales de la belgieni. Când eram mai mic. Şi de la un urs.

*nu mă refer aici la Harry Potter.
**see what I did there? cause Barry sees it.
***nu mă refer aici la Jeux d’enfants