Noi să fim sănătoşi

(One day before I was conceived)

God: Next!

Viorel: Hi!

G: Hello there, son! So what are your choices of virtues?

V: I’ll be fine with anything that will enable me to have a nice life.

G: Well, we’re all out of looks, social skills and charm. But we do have a nice packet of wits, social anxiety, awkwardness and creativity!

V: Oh, uh, ok, if you say it will make me happy…

G: That’s the spirit! Of course, the creativity will come from your bipolar disorder so I’ll also throw in some low self-esteem and a nice ability that will allow you to browse Wikipedia for days. But don’t worry, it will all pay off in the end!

V: Thank you, I guess.

Ieri.
Şi soarele avea deja ochelari de soare.
Ray Ban.

Soarelui să-i punem ochelari de soare, lol.

Am acum nişte sentimente foarte ciudate. De bine, oricum. După cum zicea şi un mare scriitor, poate chiar Oliver, “unele sentimente sunt mai bine lăsate nedefinite, lol, plm, gen” am încheiat citatul.

Tocmai am revăzut Shawshank Redemption.

Nu ştiu cum e la voi, voi sunteţi din ăia,care “nu vă trăiţi viaţa in filme”, insă pentru mine unele filme sunt speciale.

În sensul că mă lasă cu sentimentul ăla special de mai sus şi mă face să-mi doresc ca şi viaţa mea anostă să se transforme într-o poveste din asta de peste 6 puncte pe imbd*. Desigur, certitudinea că sunt 99% şanse** ca tu să duci o viaţa cât se poate de nedemnă nici măcar pentru un film de categoria B te întristează peste măsură, but hey, cum ziceau şi Opus, live is life.

Revenind cât de cât la subiect, din categoria asta fac parte, cel puţin la mine, filme ca Shawshank Redemption, Great Expectations(o să-i scriu un review la astă, că merită), Forrest Gump, The Terminal( I know, right?), Harrison Bergeron şi, mai puţin totuşi, SLC Punk. Sunt sigur că mai sunt câteva, but this will have to do for now.

Bun, deci ca sfat, mai lasaţi lumea reala cu toate benficiile ei atât de lăudate un pic şi puneţi mână şi vedeţi un film frumos***. Şi citiţi o carte. Merită mai mult decât să ascultaţi ultimul album de la Paraziţii, We Are Scientists, The Killers, Behemoth sau Salam Florin( Autoconcurenţa vol. 2, se ştie!) sau ce mai faceţi voi în timpul liber. În afară de secs. Despre care am auzit numai de bine. Chiar şi de la străini. Mai ales de la belgieni. Când eram mai mic. Şi de la un urs.

*nu mă refer aici la Harry Potter.
**see what I did there? cause Barry sees it.
***nu mă refer aici la Jeux d’enfants

Din ciclul “să reciclăm glume vechi de pe gigel“, vă anunţ ca la vârsta de 15 ani am fost diagnosticat cu romantism.

Anul ăsta mă vedeţi la băi şi la Techirghiol, că nu se mai poate. Pe bilete de pensionari.

Acum câţiva ani, o melodie lua cu asalt chatul gigel.org, şi anume Basshunter- Botten Anna:

Acum, Basshunter a mai crescut, a semnat cu o firmă de discuri serioasă, s-a umplut de bani şi a scos un remake la botten anna, Now You’re Gone. Ca orice om curios din fire, am dat să văd videoclipul pe youtube:

Nu mică mi-a fost mirarea(expresie de Libertatea) atunci când am observat că eroina clipului îmi era mai mult decât cunoscută. În sensul biblic adică. Adică am văzut-o în pornuri. Aş pune aici si linkul, dar mi-e că se supără aştia de la ablog, aşa că vă spun doar să căutaţi Aylar Lie pe siteurile freeware de specialitate.

Oricum, Basshunter FTW!

Ce aveţi nevoie: un blog in engleză, o cameră foto care să pară cel puţin semi-pro( orice face poze peste 5MP e bun în realitate), un laptop cu wireless( primul inventator’s choice) sau un caiet( împreună cu un pix, evident) dacă vreţi să păreţi old-school şi aveţi scrisul frumos, 200 de g de mumoşenie, un vârf de şucărime, culitate cât cuprinde.

Primul pas: Se face un blog precum acesta, unde tu, scriitor şi fotograf fiind( ce să mai, un artist complet), imortalizezi chipul frumoaselor domnişoare în cauză şi le scrii un side-story inspirat de bagabelă.

Al doilea pas: Se găseşte gagica . Reţeta se aplică cel mai bine in autobuze de cursă lungă, cafenele, terase, TNB, oriunde se poate garanta contact vizual cu victima mumoşenii de cel puţin 10 minute, deci aveţi grijă unde o găsiţi.

Al treilea pas: Dacă inspiraţia vă vine uşor, scrieţi repede o mică povestioară/poezie/altăopera epica sau lirica, având-o ca personaj central pe ea, Fata Morgana. Povestea poate să fie pregatită de acasă, nu o să se prindă nimeni.

Al patrulea pas: După ce aţi terminat de scris, abordaţi-o în vederea unei fotografii, ce va însoţi povestioara de mai sus pe blogul sus-numit. Aici intervine beneficiul laptopului, şi anume că puteţi să-i arătaţi direct blogul, cu alte exemple de domnişoare( ce, pentru antrenament, pot fi rude, colege, mfst), drept urmare facându-va legit, nu doar un alt nene ce încearcă să o agaţe(chiar dacă nu aveţi wireless, salvaţi pagina de net. La fel, nu o să observe nimeni nimic.). Dacă preferaţi metoda old-school, aveţi grijă să le cereţi idul, pentru a le trimite linkul cu blogul şi articolul despre ea. Avantajul metodei acesteia este că asigură continuitatea. Evident, fotografia nu o să fie o problemă. Ştim cu toţii efectele unei camere foto asupra unui suflet frumos în ziua de azi. Totul stă in execuţie, şi asta depinde numai de voi.

Al cincelea pas: Acum că ai stabilit o conversaţie, ai plusat cu blogul si fotografia, ar trebui să-ti fie de ajuns. Bag-o p-aia cu “simt că pot să scot mai mult din relaţia noastră artistică” sau, de ce nu, preferata mea “auzi, tatăl tău e un hoţ? fiindcă parcă a furat toate stelele de pe cer şi le-a pus în ochii tăi”, hehe.

Se serveşte cu şmecherie şi şarm.

(M-au innebunit banii, scriu cu diacritice. Şi la mulţi ani mie. Pentru ieri.)

Nobody reads this blog.